hm.."nevasta lu' nimeni"

Eh, da…asta intr-adevar manifest. Unul din specia celor pe care nu le intelegeam. Pentru ca eu am considerat, inca de cand eram micuta rau, ca o fata/femeie isi gaseste echilibrul doar cand sta alaturi de ea cineva. Percept pentru care am cam suferit o buna bucata de viata. Mi-a luat suficient timp sa inteleg cuvintele parintilor cu privire la ce e aia o relatie si cu ce se mananca. Si cu privire la ce inseamna singuratate in doi. M-am gandit ca am avut parte de singuratate atata timp incat o alta varianta, ca de exemplu singuratatea in doi, ar fi mai degraba distractiva, nu distructiva, asa cum sustineau cei pomeniti inainte si vreo cativa oameni mai curajosi.Am fost extrem de convinsa de varianta asta, de faptul ca nu poti sa-ti gasesti un echilibru decat prin intermediul cuiva, al unui barbat. Vazut nu ca barbat, ca fiinta umana, care gandeste si actioneaza nu ca in cartile de amor de 2 lei trei snopul si in telenovele…ba chiar si in ceva filme premiate si raspremiate… sau cum sustine societatea de cateva zeci de ani incoace. Vazut ca ala care trebuie sa sustina casa, care trebuie sa vaneze hrana. Genul asta de idei si-a avut deja partea prea mare de victimi si victime.Daca o femeie nu e in stare sa se sustina pe ea insasi, sa-si gaseasca un echilibru prin ceea ce este, cum este si cum gandeste, geaba il cauta in altul. Pentru ca nu numai ca nu-l va gasi ci o va face sa-si piarda si mai mult, si in caz ca mai are, increderea in sine si in posibilitatile ei.Dupa asemenea introducere, ce-as mai putea sa adaug, ce sa nu fi inteles deja… Pai, sa vedem: cred ca mi-am recapatat (sau capatat: iata tema de reflectie pentru urmatorii cativa ani) increderea in mine si in posibilitatile mele. Cu un pret, desigur: mi-am pierdut increderea in ceilalti. Am trecut, de asemenea, de la spune-mi ca ma placi/doresti/iubesti (mari cuvinte, zau) la arata-mi/fa-mi/demonstreaza-mi, la dracu’. Si procesul asta a durat ceva mai mult timp decat sunt dispusa sa admit. Dar… presupun ca se poate spune ca s-a cam incheiat fericit. Nu de alta, dar nu sunt dispusa sa renunt la independenta mea in gandire, la ideile mele imbarligate si insiropate cu multa irationalitate si sentiment, doar pentru ca nu suna sexi. Si, devine si mai rau, imi plac. Da,propriile mele idei pentru mine au inceput sa aiba logica si sens.Nu as putea sa spun cu precizie cand m-am hotarat ca daca ma imbrac la fel cu restul lumii, in uniforma de exemplu (sau in pantalonii de tip jeans -blugii, tot un gen de uniforma), o sa pot sa fiu mai usor trecuta cu vederea. De ce sa fiu trecuta cu vederea? Pentru ca nu corespund standardelor, indiferent ca e vorba de ale mele sau ale societatii. Pentru ca vroiam sa fiu la fel cu restul. Pentru ca vroiam sa corespund cliseului bine inradacinat printre ideile mele (cum spuneai? idei putine da’ fixe?) si parerii mele proaste despre mine insami. Si deoarece credeam ca, astfel echipata, gasisem potiunea magica, de inviziblitate.Probabil ca au fost momente in viata cand am vrut sa fiu bagata in seama si cand mi-am dat seama ca e bine sa fiu eu insami, indiferent de urmari. De exemplu, atunci cand, pentru merite deosebite (sic) am primit steluta rosie si mutra la panoul de onoare. Sau steluta albastra pe cauza de aruncat un pachetel de carioci in freza unei colege binevoitoare nevoie mare. Sau cand eram singura de la mine din clasa care, pe langa uniforma la fel cu a celorlalti, aveam o tresa. Sau poate atunci cand am hotarat sa-mi las parul lung. Ori, mai degraba, atunci cand m-am hotarat sa-l tund. Sau cand am hotarat sa-mi fac suvite blonde pentru ca, dupa propria mea parere, sufeream de un exces de seriozitate (nu si de neuroni, in acest scop am fundul mare, deoarece serveste drept depozit/hotel/loc de relaxare).Ca o paranteza: in facultate mi-a spus o colega: atunci cand o femeie isi doreste o schimbare in viata, primul lucru pe care il face e sa-si schimbe coafura. Cred ca de-aia conteaza, pentru femei, sa li se observe acest amanunt: pentru ca acesta poate fi la fel de bine un avertisment, cat si o invitatie, depinde de situatie.Si ca orice discurs care se respecta, precum si in buna traditie a discursurilor, tin sa multumesc: parintilor, familiei: pentru ca, desi n-au fost pe cat de directi as fi vrut eu sa fie cu mine, m-au sfatuit de bine; facultatii: pentru ca acolo am invatat sa si gandesc; prietenilor: mai ales multora dintre cei din ultimii 5 ani pentru ca foarte mult bine ati facut creierului si mandriei mele; cartilor: pentru ca daca n-au putut parintii sa-mi spuna, facultatea sa-mi demonstreze sau prietenii sa-mi arate, au fost ele alaturi si mi-au explicat cam tot ce vroiam sa stiu, au facut lumina acolo unde nu stiam exact cum se procedeaza intr-o anumita situatie, ce se spune sau ce se face atunci cand: (puncte puncte ca in fiecare cu variantele lui). In alte roluri: muzica,marea, imaginatia, Al de sus, al de jos (fara vreunul dintre ei, ar fi cam plictisitor pe-aici).Si da, sa nu uit, Internetul Rullz! pentru ca gasesti tot ce vrei, ce nu vrei, ce nu indraznesti sa ceri, dar totusi…ai vrea sa stii.Si ai avut dreptate: oamenii nu se schimba, ci invata cum pot fi. Si daca isi dau silinta, daca vor neaparat si din tot sufletul, devin. Probabil de-aia se spune sa fii atent la ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa se intample.